Primăria şi Consiliul Local Rovinari împreună cu Casa de Cultură şi Biblioteca Rovinari, au organizat anul acesta un program special cu ocazia împlinirii celor 93 de ani de la Marea Unire înfăptuită la Alba Iulia.
Primarul oraşului Rovinari – Dorin Filip, a depus o coroană de flori (din partea Primăriei şi Consiliului Local Rovinari) la troiţa din curtea Catedralei Sf. Constantin şi Elena, unde s-a ţinut şi un moment de reculegere. O altă coroană de flori (a Primăriei şi Consiliului Local Rovinari) a fost depusă la Alba Iulia de consilierul local Ovidiu Argintaru şi cei 25 de elevi din clasa a IV-a (ai Şcolii Generale Nr. 1 Rovinari) conduşi de Adriana Argintaru.
Manifestarea de 1 Decembrie, a avut loc pe Bulevardul Minerilor, acolo unde s-a intonat imnul de stat, urmat de discursul primarului Dorin Filip şi o slujbă religioasă. Cei prezenţi au avut parte de sarmale, ţuică fiartă, fasole cu ciolan, vin dar şi un program folcloric oferit de secţiile externe ale Palatului Copiilor şi Şcolii Populare de Artă.
Tot de Ziua Naţională, a fost pornit şi iluminatul din perioada sărbătorilor de iarnă. Cei care au fost prezenţi la bradul amplasat pe platoul Casei de Cultură, au ascultat colindele cântate de elevii conduşi de maestrul Burlan Grigore.